O bucată din scoarța terestră lipsește, iar oamenii de știință au descoperit unde se află.

Pământul ne surprinde constant cu întrebări enigmatice, iar noile tehnologii, cum ar fi imagistica spațială, ajută oamenii de știință să rezolve mistere precum urmele de apă lăsate pe suprafața sa. Un alt mister care a intrigat experții timp de peste un secol este cunoscut sub numele de „Marea Neconformitate”, referindu-se la bucăți mari de scoarță terestră care lipsesc din înregistrările geologice.

Descoperirea bucății lipsă din scoarța terestră

Oamenii de știință au descoperit recent că dispariția acestor bucăți de scoarță terestră ar putea fi cauzată de eroziunea glaciară severă care a avut loc în perioada cunoscută sub numele de „Pământul Glob de Zăpadă”, când aproape întreaga planetă era acoperită de gheață. Această eroziune a lăsat în urmă un gol în înregistrările sedimentare, unde vârsta rocilor se schimbă brusc din cauza eroziunii rocilor anterioare, care sunt apoi înlocuite de roci mai tinere.

Fenomenul a fost observat pentru prima dată în 1869 la Grand Canyon, în Arizona. Experții au remarcat că vârsta rocilor se schimbă brusc și au descoperit că acest fenomen se repetă în mai multe locuri din lume, primind astfel denumirea de „Marea Neconformitate”.

Cantitatea uriașă de rocă lipsă

Autorii unui studiu recent au reușit să calculeze că, în medie, între 3 și 5 kilometri de rocă au fost îndepărtați din cauza eroziunii glaciare, lăsându-i „lipsiți” din înregistrările geologice. Dr. Brenhin Keller de la Berkeley Geochronology Center, autorul principal al studiului, a explicat că amploarea pierderii de rocă este uriașă, estimând, împreună cu colegii săi, că un miliard de kilometri cubi de material pre-Cambrian lipsesc, bazat pe ceea ce ar fi fost de așteptat să existe.

Teoria lor sugerează că a existat mult mai multă eroziune înainte de începutul erei Fanerozoice decât s-a crezut inițial, și au prezentat dovezi care arată că cristalele din acea eră conțin izotopi de hafniu și oxigen. Acești izotopi sunt consistenți cu eroziunea rocilor vechi și depunerea lor la temperaturi scăzute. Teoria sugerează, de asemenea, că acesta este motivul pentru care există multe cratere de asteroizi mai tinere de 700 de milioane de ani și doar două care sunt mai vechi de atât.

Unde s-au dus rocile?

În ceea ce privește locația actuală a rocilor, se argumentează că ghețarii care au erodat rocile sedimentare le-au spălat și le-au dus în mare. Astfel, bucățile lipsă din scoarța terestră au ajuns în oceane, unde au fost depozitate sub formă de sedimente marine.

Această descoperire oferă o nouă perspectivă asupra istoriei geologice a Pământului și subliniază impactul semnificativ al proceselor glaciare asupra structurilor continentale. Este o reamintire a complexității și dinamismului planetei noastre, și a modului în care evenimentele naturale pot modela și remodela suprafața sa într-un mod profund.